Tradiția folosirii plantelor medicinale - modalități naturale de a trata multe afecțiuni Folosirea ierburilor și a infuziilor de plante în scopuri medicinale are o tradiție veche de secole. Proprietățile de promovare a sănătății ale multor plante erau cunoscute în antichitate, iar medicina tradițională folosește aceste cunoștințe până în zilele noastre. Cercetările științifice confirmă mult din ceea ce a fost atribuit plantelor individuale - în primul rând efectele lor antiseptice și antiinflamatorii, precum și întărirea apărării organismului[1]. Ierburi precum cimbru, arpaș, lemn dulce sau oregano pot fi folosite cu succes, de exemplu, pentru o durere în gât cauzată de o infecție bacteriană sau virală[2]. Lemnul dulce are proprietăți bactericide, în timp ce cimbrul, mușețelul, salvie și oregano au proprietăți antiinflamatorii și au un efect de tonifiere asupra mucoasei gâtului, care calmează inflamațiile și ameliorează afecțiunile. Puterea vindecătoare a ierburilor este folosită și pentru multe alte afecțiuni – de la căile respiratorii superioare, gastrice sau legate de imunitate slăbită, și chiar cu o dispoziție depresivă (sunătoarea).
Clătiri din plante și ceaiuri pentru durerea în gât - ce ierburi vor aduce alinare? Ierburile deja menționate cu proprietăți astringente și antiseptice, adică mușețel, salvie, cimbru sau oregano, pot fi folosite la prepararea infuziilor folosite după răcire pentru a clăti gâtul. Această operațiune trebuie repetată de 3-4 ori pe zi. Cu faringita bacteriană, o infuzie de rădăcină de lemn dulce, precum și rădăcină de arpaș, cimbru și lăstari de oregano înfloriți vor funcționa bine[2]. Aceste ierburi pot fi folosite și la prepararea de infuzii și ceaiuri, a căror băutură sprijină tratamentul infecțiilor. De asemenea, merită să știți că cimbrul are proprietăți antitusive. Studiile științifice confirmă efectele antibacteriene și antiinflamatorii ale acestor plante medicinale și eficacitatea lor în tratarea infecțiilor care provoacă dureri de gât și afecțiuni ale tractului respirator superior[3]. De exemplu, fracțiile alcaloide din pulmonar și oregan și o fracțiune de flavonoid din marshmallow, cimbru și jujube s-au dovedit a avea activitate antimicrobiană [3]. Au fost confirmate și proprietățile curative ale sunătoarei și pătlaginei. Aceste plante au efect hidratant care calmează iritațiile și favorizează regenerarea mucoasei gâtului, care aduce ameliorarea afecțiunilor legate de inflamație.
Preparate din plante pentru o durere în gât - pot fi folosite singure? Mulți oameni tratează singuri durerile de gât asociate cu răceala sau alte infecții sezoniere, folosind medicamente și preparate din plante disponibile în farmacii fără prescripție medicală. În timp ce un tratament de câteva zile de acest tip în cazul unei răceli este perfect acceptabil, merită consultat un medic cu simptome precum durerea în gât și starea de rău, mai ales în cazul copiilor. Să ne amintim că o durere în gât nu este întotdeauna cauzată de o infecție virală, iar în cazul unei infecții bacteriene poate fi necesară administrarea unui antibiotic[4]. Pentru ameliorarea simptomatică a durerii în gât, de exemplu, va funcționa un sirop natural care conține sunătoare și extract de pătlagină TheraTuss. Creează un strat protector pe mucoasele gâtului, care favorizează regenerarea mucoasei, ajuta și la tusea uscată și umedă, interacționând cu apărarea naturală a organismului. TheraTuss poate fi administrat și copiilor de la vârsta de 1 an.
Referințe: 1. Moreira D.d.L., Teixeira S.S., Monteiro M.H.D., De-Oliveira A.C.A.X., Paumgartten F.J.R. Traditional use and safety of herbal medicines. Rev. Bras. De Farmacogn. 2014;24:248–257. 2. N.M. Wijesuhdara, H.P Vsanatha Rupasindhe, Herbal Tea for the Management of Pharyngitis: Inhibition of Streptococcus pyogenes Growth and Biofilm Formation by Herbal Infusions, Biomedicines 2019 Sep; 7(3): 63. 3. Arifa Mehreen, Phytochemical, Antimicrobial, and Toxicological Evaluation of Traditional Herbs Used to Treat Sore Throat 4. Cirilli A.R. Emergency evaluation and management of the sore throat. Emerg. Med. Clin. N. Am. 2013;31:501–515.