Există diferențe între numărul de calorii pe zi, de care au nevoie bărbații vs. femeile. În cazul bărbaților, există un necesar de aproximativ 2500 de kilocalorii pe zi. Femeile au nevoie de aproximativ 1800 de kilocalorii pe zi.
”De asemenea, facem diferența în conținutul alimentației”, spune dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog. ”Doamnele, care au cicluri menstruale, au nevoie mai mare de fier și de calciu. De ce? Lunar se pierd, la menstruație, aproximativ 80-100 de ml de sânge, care depletizează rezerva de fier, dacă nu este corect umplută. Bărbații, în schimb, au masa musculară mai mare, așadar nevoia totală de vitamine și minerale per kilogram corp e mai mare. Și, în cazul acestora, găsim o nevoie mai mare de vitamine din grupul B și de magneziu”, spune dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.
Vitaminele din grupul B susțin metabolismul energetic. Pentru bărbații, care au activitate fizică intensă spre exemplu, se recomandă magneziu în cantitate optimă. În efort, consumați magneziu.
Perioada fertilă vs. menopauza
În cazul femeilor, facem clar diferența între perioada fertilă din viață și menopauză.
În perioada fertilă, toate femeile au nevoie de vitamina B9 sau acidul folic. De ce? ”În perioada fertilă, acidul folic este util pentru buna dezvoltare a foliculilor ovarieni. Este vorba de cavități din ovar, pline cu lichid, în care se dezvoltă celulele reproducătoare feminine, numite ovocite. De asemenea, acidul folic este vital înainte de apariția sarcinii. Aceasta ca să prevină anomaliile de tub neural la făt”, spune dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.
Ce minerale și vitamine presupune menopauza?
După terminarea perioadei fertile, organismul femeilor trece prin schimbări majore. Acestea întâlnesc nevoi nutriționale specifice.
În menopauză, rata metabolismului bazal scade, de aceea necesarul de calorii scade, dar cantitatea de proteine se păstrează. Cantitatea de glucide rămâne la fel.
”Cantitatea de lipide trebuie scăzută pentru că, la un moment dat, profilul lipidic al femeilor - adică grăsimile din sânge - începe să semene cu cel al bărbaților și asta nu e bine”, spune dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.
În timp, nevoia de macro-elemente: calciu, magneziu, fosfor, sodiu, potasiu, clor crește. Suplimentele alimentare, care conțin vitamine și minerale, se adaptează decadei de vârstă. Iată ce presupune, specific, menopauza:
”Există nevoi nutriționale diferite. În primul rând, este nevoie de calciu, magneziu și vitamina D - pentru a preveni osteoporoza sau pentru a fi tratament adjuvant în osteoporoză. Și, de asemenea, e nevoie de vitamina C ca antioxidant. Seleniul este un fel de magician la tiroidei, acesta contribuie la sinteza de hormoni tiroidieni. Este un antioxidant foarte bun. Prin glutation peroxidaza, tamponează excesul de radicali liberi. În tiroidă, acționează exact în procesul de metabolism al hormonilor tiroidieni”, spune dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.
Suplimentele alimentare, care conțin vitamine și minerale, se adaptează în funcție de sex, de vârstă, de etapa biologică și de patologiile asociate.