Imunitatea dobândită presupune memorarea agentului patogen, recunoașterea sa și folosirea anticorpilor deja existenți în organism pentru luptă. Ambele tipuri de armate de apărare au nevoie de vitamina C. Și nu doar… aceste armate.
Vitamina D face reglajele.
Reglajele fine ale sistemului de apărare le face însă o altă vitamină. ”Vitamina D trece de la statutul de vitamină la pro-hormon”, spune dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.
Aceasta înseamnă că organismul o transformă într-un hormon activ. Toți hormonii au receptori. Îi găsim pe celulele osoase, celulele musculare, celulele imunitare din sânge. Vitamina D se leagă de receptori și îi activează, ca o cheie care deblochează un lacăt. Ce înseamnă reglajele fine pe care le face sistemul imunitar? În lupta împotriva unui agresor, sistemul de apărare trebuie să declanșeze reacții optime, ca să îl elimine. Nu avem nevoie de reacții exagerate. Reacțiile imune exagerate înseamnă furtuna de inflamație ori furtuna de citokine. Vitamina D intervine tocmai în menținerea echilibrului.
Vitaminele B susțin metabolismul energetic
Orice efort de apărare, pe care îl face sistemul imunitar, consumă energie. Metabolismul energetic este susținut de vitaminele din grupul B. Vitaminele din grupul B - adică B1, B2, B 3, B6, B9, B12 - susțin toate procesele energetice.
”Vitamina B 12 este de bază în hemetopoieză. Este vitală pentru maduvă să producă globule roșii. Fără vitamina B12, nu avem cum sa facem celule bune în sânge. Sunt lanțurile de globină. Fierul, acidul folic și vitamina B 12 sunt ingrediente pentru a obține o hemoglobină bună, celule roșii”, spune dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.
Celulele roșii din sânge asigură oxigenarea fiecărei celule umane. Fără vitamina B12 nu pot fi construite. 3 luni trăiesc celulele roșii, apoi apar altele noi. În reconstrucție, intervine vitamina B 12.